Treceți la conținutul principal

Starea de acceptare

Starea de acceptare ne oferă atât de multă bucurie interioară încât este aproape imposibil de exprimat în cuvinte.

Ce înseamnă acceptarea?

🟢În primul rând este vorba despre acceptarea propriei persoane. Adica să mă accept fix așa cum sunt eu în prezent, fără să ma judec, fără să ma blamez, fără sa mă gandesc că aș fi putut face mai mult. Pur și simplu să accept ideea că tot ceea ce sunt astăzi este rezultatul existenței mele de până acum și să înțeleg conștient că am făcut tot ce am putut mai bun, cu resursele și cunoștințele pe care le-am avut la dispoziție.

Este un proces deloc ușor și sigur vom descoperi multe lucruri care nu ne plac sau ne provoacă disconfort, dar este necesar sa le acceptăm pe toate pentru că fac parte din existența noastră și sigur au vaut scopul de a ne ajuta la un moment dat.

🟢Apoi ajungem la acceptarea a ceea ce este în exterior și asupra cărora nu avem puterea să le schimbăm. În loc sa ne concentrăm si risipim energia pe evenimente externe, oameni si fapte asupra cărora oricum nu avem control, este mai folositor să le acceptăm așa cum sunt și să ne canalizăm atenția spre acolo unde putem acționa si unde depinde de noi.


Acceptarea este de cealaltă parte a judecății, mai ales în ceea ce privește punctele de vedere din afară pe care noi nu le putem înțelege. Chiar dacă nu suntem de acord cu ceva sau cu cineva, nu înseamnă neaparat că este eronat și ca doar știm adevărul absolut. Iar aici intervine simpla acceptare că există și lucruri pe care nu le înțelegem, dar fără a avea vreun sentiment negativ cu privire la asta. 

Starea de acceptare creează dintr-o dată spațiu. Acel spațiu de liniște, de calm absolut, lipsit de mândrie, teamă, ambiție grabă, judecată, trufie, neliniște. 

Aici apare starea de prezență absolută, unde toate lucrurile sunt așa cum ele și tot ceea ce contează este clipa de acum. 

Este senzația profundă de a exista, pur și simplu.😌


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...

Iertare sau acceptare?

Mult timp am crezut că iertarea este ceva măreț și că trebuie să fii un om cu suflet mare ca să ai această capacitate. Pe la 11 ani chiar am avut de făcut o compunere cu titlul "Puterea de a ierta". Atât de mult m-a fascinat subiectul în perioada aceea, încât am compus și o poezie cu același titlu. Îmi amintesc doar prima strofă: Puterea de-a ierta este un lucru sfant Ce-l are orice om pe acest pamant,  Puterea de-a ierta o are fiecare,  Iar cel ce-o foloseste are un suflet mare.  În strânsă legătură cu forma mea de credință în divinitate și cu modul în care iertarea păcatelor este pusă în lumină de catre religie, am fost convinsă, până acum câțiva ani, că e greu să ierți anumite aspecte. Mai mult chiar, mergeam pe o idee cum că sunt anumite lucruri atât de grave încât nu se pot ierta, decât de către Dumnezeu. Din fericire, am descoperit între timp termenul de acceptare și sunt mult mai împăcată cu această definiție pentru a putea depăși anumite etape în care m-am simțit ...