Treceți la conținutul principal

Sincer cu tine de Sărbători

De Crăciun nu e chiar așa perfect cum pare în pozele de pe Facebook și nici nu trebuie să fie.

De ce?

Pentru că nu Sărbătorile sunt fericite, ci stă în puterea noastră să ni le construim așa. 

Să alegem să fim reali

Așa cum fiecare dintre noi este unic, așa și percepția despre ce înseamnă un Crăciun împlinit este diferită de la persoană la persoană. 


Da, sunt elementele comune și foarte prezente pe social media precum brad - cât mai în trend, șemineul fals, ședința foto profesională cu un cadru de poveste, vizitele la târgurile de Crăciun. 

Dincolo de toate acestea, toți avem propriile tradiții și obiceiuri care ne plac și ne aduc aminte de copilărie și pe care dorim să le retrăim în această perioadă pentru a ne simți din nou puri și plini de emoție precum în anii când credeam cu toată ființa în Moș Crăciun. 


Suntem liberi să alegem cum sărbătorim și ce poze postăm, dar nu ar fi mai frumos să fie totul real și din suflet? Cum ar fi să nu ne dorim să epatăm și să arătăm ce bine ne e nouă? În schimb, am putea să fim sinceri, să afișăm în afară mai mult din ceea ce suntem cu adevărat în interior, fără să ne ascundem în spatele măștilor bine gândite.

 

Nici nu contează ce cred ceilalți, important este să fim asumați, să facem ceea ce simțim și să nu ne mai împodobim frumos doar de fațadă, așa cum se întâmplă de multe ori cu bradul care la spate rămâne gol. 


Cadouri care contează 

Nu este nimic în neregulă în a te expune si a posta poze, filmulețe, reel-uri cu fericirea de Sărbători, atâta timp cât este în deplina concordanță cu starea ta sufletească. 

Dacă vrei doar ca ceilalți să creadă că ești fericit, atunci este ca și cum te minți singur. Iar asta nu-ți aduce niciun beneficiu, în afară de numărul mare de like-uri care nu te încălzește prea tare în gerul neîmplinirii.


Așa că, este ok să nu te simți confortabil de Sărbători, este ok sa iubești Crăciunul și este ok să ai propriul mod de a te bucura, chiar dacă este complet diferit. Simt nevoia să punctez toate acestea deoarece sunt mulți oameni care cedează presiunilor sociale, deși nu îi reprezintă anumite activități și se simt mai degrabă constrânși și aglomerați în perioada Sărbătorilor decât relaxați și cu magie în suflet. 


Nu este nevoie să cumperi cadouri pentru toată lumea pentru că așa se face, să împodobești bradul, să mergi în vizita la rude sau să cumperi acum orice doar pentru că este decembrie. Poți să alegi să te bucuri în felul tău, să îți dai voie să iei o pauză. 


De asemenea, poți să dai mai departe timp, să-i asculți mai mult pe cei dragi și să le fi alături cu adevărat, oferind înțelegere și zâmbete calde. Acestea sunt cele mai frumoase și pline de însemnătate cadouri, ele poartă de fapt adevărata semnificație a Crăciunului -  iubirea. 



În concluzie, sărbătorește în felul tău unic alege să fii autentic, alege să fii sincer și alege să simți magia acestei perioade așa cum vrei tu. Sa fii, nu să pari!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...

Iertare sau acceptare?

Mult timp am crezut că iertarea este ceva măreț și că trebuie să fii un om cu suflet mare ca să ai această capacitate. Pe la 11 ani chiar am avut de făcut o compunere cu titlul "Puterea de a ierta". Atât de mult m-a fascinat subiectul în perioada aceea, încât am compus și o poezie cu același titlu. Îmi amintesc doar prima strofă: Puterea de-a ierta este un lucru sfant Ce-l are orice om pe acest pamant,  Puterea de-a ierta o are fiecare,  Iar cel ce-o foloseste are un suflet mare.  În strânsă legătură cu forma mea de credință în divinitate și cu modul în care iertarea păcatelor este pusă în lumină de catre religie, am fost convinsă, până acum câțiva ani, că e greu să ierți anumite aspecte. Mai mult chiar, mergeam pe o idee cum că sunt anumite lucruri atât de grave încât nu se pot ierta, decât de către Dumnezeu. Din fericire, am descoperit între timp termenul de acceptare și sunt mult mai împăcată cu această definiție pentru a putea depăși anumite etape în care m-am simțit ...