Ne comparăm sau nu cu ceilalți?

Teoretic, există un răspuns corect la această întrebare: nu este în regulă să ne comparăm cu ceilalți, ci doar cu noi, cei din trecut. 

Adică să mă focusez pe evoluția mea, fără a mă raporta mereu la cei din jur. Are sens să fie așa, mai ales prin perspectiva faptului că fiecare dintre noi este unic și îți construiește propria cale în viață. 

Întrebarea este: câți dintre noi reușim să facem acest lucru la modul real? 

Când vine vorba de comparație, depinde foarte tare de obiceiuri create și de mentalitatea pe care ne-am format-o pe parcursul vieții noastre de până acum. Și aici intervine mediul în care am fost crescuți și tot ce am experimentat. 

Din puncul meu de vedere, în funcție de filtrele fiecăruia, comparația aceasta poate merge în două direcții, cel puțin în România:

1. Ne subpoziționăm

Am fost obișnuiți ca în copilărie să fim comparați cu ceilalți pentru a fi motivați să fim mai buni: "Daca el poate, tu de ce nu poți?" sau "Ce notă a luat colegul de bancă?". 

Adică nu e suficient că eu am evoluat de la 7 la 8 la matematică, de exemplu, atâta timp cât există cineva în clasă care are mereu 10.

Pe unii ne-a motivat, pe unii ne-a făcut să ne pierdem încrederea în noi, dar pe toți ne-a făcut să credem că noi avem valoare doar raportat la ceilalți.

La vârsta adultă, continuăm involuntar să facem acest lucru și ne simțim probabil asemănător și acum. De exemplu, nu e suficient că mi-a crescut salariul cu 20%, pentru că prietenii mei câștigă oricum mult mai mult decât mine. Și eu sunt tot nemulțumit de mine și am impresia continuă că nu sunt suficient de bun. 

Ce putem face diferit acum față de copilărie?

Să ne folosim de puterea de decizie de care dispunem și să lucrăm cu a separa ce ne este specific nouă și ce ne-a fost întipărit prin repetare. În plus, să fim onești cu noi și cu evoluția noastră și să ne dorim să ne dezvoltăm continuu, dar doar în raport cu starea noastră actuală. 

2. Ne suprapoziționăm

Realizăm ce bine ne merge doar comparând-ne cu alții pe care îi considerăm mai prejos decât noi și atunci suntem mulțumiți pentru câteva momente de realizările noastre. Acest lucru este valabil indiferent de situație, domeniu, arie a vieții. 

Cel mai grav este că gândim așa chiar și în raport cu oamenii valoroși, de la care avem ce învăța. În loc să luam ce este bun de la aceste persoane, începem să găsim defecte, doar pentru a ajunge la concluzia că "Eu sunt oricum mai (bine imbracat, slab, bogat, ....) și atunci nu am de ce să iau în seamă ceea ce spune, chiar dacă el este expert în domeniul lui. Doar pentru că cineva nu pune preț pe lucrurile pe care pui tu, nu înseamnă că expertiza lui este mai redusă sau că lucrurile relatate de el nu sunt reale și de luat în seamă. 

Cel mai grav este că ne și bucurăm când ne uităm în jur și ni se pare că noi suntem ok, că suntem mai educați, că știm mai multe, că avem haine de brand, că plecăm în vacanțe mai des, că avem datorii mai mici, etc.

Comparația aceasta este ca o "îmbătare cu apă rece" și aș spune ca este chiar mai rea decât cea din primul caz.

De ce?

Pentru că ne oprește total din evoluție. Nu ne mai dorim să facem mai mult, să învățăm și să ne dezvoltăm cunoștințele pentru că noi considerăm că suntem în situația ideală față de alții.

Dacă în prima situație comparația ar putea să mă motiveze să devin mai bun, aici risc să intru într-o latență totală și mă trezesc în 10 ani că am stagnat, iar cei pe care îi consideram mai prejos să fie deasupra mea, conform propriilor standarde, stabilite chiar de mine.

Echilibrul

Și iarăși ajung la mult doritul si mult discutatul echilibru. 

Gândirea sănătoasă este să ma concentrez pe mine, pe valorile mele și pe evoluția mea. 

Totuși, dacă ajung să ma simt în anumite momente inferior sau superior, am nevoie să mă recradrez. Cum? 

Devin conștient că atât istoria mea de viață cât și misiunea mea sunt diferite față de cele ale omului cu care ajung să mă compar. Apoi încerc să văd dacă am ceva bun de învățat de la celălalt, inclusiv o lecție de "așa nu", ceva care să mă ajute în drumul meu. Dacă da, încerc să îmi aduc acel ceva ca și plus valoare pe scara dezvoltării mele, dacă nu,  merg mai departe și ma focusez pe obiectivele mele, fără să mă opresc. 

În concluzie, indiferent de ce tipar de comparație cu ceilalți avem întipărit, acesta ne afectează. Dacă alegem să îl conștientizăm și să decidem că dorim să nu-l ducem mai departe cu noi, avem toate șansele de a ne simți împliniți și a nu mai perpetua asupra generațiilor viitoare același sitem comparativ defectuos.