Treceți la conținutul principal

Timp limitat

Timpul nostru aici este limitat.

Timpul în care poți sa te trezești, sa vezi răsăritul, sa te bucuri de adierea vântului, sa vezi copacii inmuguriti, sa zâmbești trecătorilor, chiar și din ochi si pe sub masca și în care sa strângi de mana persoana iubita doar ca să te convingi ca e acolo aproape, nu este veșnic.

Avem la dispoziție câțiva zeci de ani, unii mai mulți, alții mai putini, în care sa cuprindem în inima tot ceea ce experimentam, sa trecem prin încercări și în care in definitiv sa reușim sa împlinim câteva scopuri prin care sa evoluam ca și suflet. Lunga sau scurta, viata asta este tot ceea ce cunoaștem și singura șansă știuta de noi pentru a ne ridica și a învața, cum și cât putem fiecare. 

Multumeste pentru tot ce ai, nu te mai compara cu ceilalți, apreciază tot ce frumos, iartă ce crezi ca este incorect și ai încredere în esenta ta unica, fiind tu însuți indiferent de circumstanțe. 

Nu lasa regretele să-ți întunece anii, amintește-ți ca "acum" poate fi tot ceea ce ai și ca "mai târziu" nu se știe dacă mai vine. 

Ofera astăzi tot ce ai mai bun și lasă în urma ta un sâmbure de adevăr doar al tău, ca si punct de plecare pentru cei ce vin. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Turcia si "Cele 40 de legi ale iubirii"

Nimic nu este întâmplător si totul vine cand ești pregatit emoțional pentru a trăi o experiență sau alta.  Recent mi-am împlinit o dorința foarte mare, un vis pe care îl am de câțiva ani buni, pe care l-am tot amânat din diverse motive: "zborul" într-un balon cu aer cald. În jurul acestei dorințe am creat un plan care a condus la alegerea unui circuit în Turcia, care conținea excursii în cea mai frumoasă zona unde se pot vedea zeci de baloane zburând în același timp - Cappadocia.  Ceea ce nu am știut și nu am putut anticipa a fost efectul major pe care urma să-l aibă această întreagă expediție asupra  nivelului meu de conștiința, efect care era mult dincolo de plimbarea în aer cu balonul.  Anul trecut în primăvară am participat la un joc, un fel de ruleta de dăruit și primit cărți între persoane necunoscute, alese aleator. Am primit o carte, a stat ceva timp pe birou, după care a ajuns în bibliotecă, fără a fi citită. Anul acesta, cu aproximativ 1 săptămână înainte d...

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...