IDEI SIMPLE

Mi-au trebuit 34 de ani ca să învăț să stau.  Da, poate suna amuzant, dar este cât se poate de real. Gandul ăsta mi-a răsărit așa pur și simplu în minte în timp ce mă plimbam singură într-o seara de miercuri. Am zâmbit și am mers mai departe, dar cred că este important să scriu despre asta.  Nu este vorba despre statul degeaba, despre lenevire sau lipsa de idei. Nu mă caracterizează, ba dimpotrivă, eu sunt pe "sistemul turbo" mai degrabă, mereu în acțiune și cu multe planuri scrise.  Este vorba despre aprecierea momentelor de liniște, de relaxare, de trăire conștientă.  Obișnuită mereu să am ceva de făcut, să-mi inventez taskuri dacă nu am unele, să fiu pe fugă și să ma agit, să fiu cât se poate de rapidă și proactivă, nu înțelegeam cum unii oameni reușesc să fie atât de calmi și totuși să aibă succes. Ei bine, în ultimii ani, nu știu exact câți la număr, vreo 2-3 probabil, am învățat treptat că și pauzele au rostul lor.  Mai mult decât atât, am realizat că o oră de somn atun

Fie că îl putem denumi sau nu, fiecare dintre noi are în interior acea esență unică, acel ceva special care se reflectă în exterior în fiecare gest, zâmbet sau îmbrățișare.  ✨Sunt oameni care atunci când pășesc într-o încăpere o luminează pur și simplu. ✨Sunt oameni pe care tinzi să îi urmezi chiar dacă nu ai argumente logice. ✨Sunt oameni veniți cu misiuni speciale în această lume. De fapt, acești oameni suntem noi toți. Deși pare greu de crezut și putem spune că pe unii soarta îi favorizează, fiecare dintre noi are un scop aici, mai presus de înțelegerea noastră pământească. Doar că, ne pierdem dorindu-ne prea mult să mergem pe cărări care nu sunt ale noastre. ❓Ce este în spatele fiecărei acțiuni pe care alegem să o întreprindem? ❓Ce rămâne în urma faptelor noastre? ❓Cum definim "acel ceva special" unic, doar al nostru, care ne însoțește constant de la mers, scris, vorbit și până la însuși modul în care ne îndeplinim sarcinile zilnice? Eu îi spun energie unică sau manifesta

Teoretic, există un răspuns corect la această întrebare: nu este în regulă să ne comparăm cu ceilalți, ci doar cu noi, cei din trecut.  Adică să mă focusez pe evoluția mea, fără a mă raporta mereu la cei din jur. Are sens să fie așa, mai ales prin perspectiva faptului că fiecare dintre noi este unic și îți construiește propria cale în viață.  Întrebarea este: câți dintre noi reușim să facem acest lucru la modul real?  Când vine vorba de comparație, depinde foarte tare de obiceiuri create și de mentalitatea pe care ne-am format-o pe parcursul vieții noastre de până acum. Și aici intervine mediul în care am fost crescuți și tot ce am experimentat.  Din puncul meu de vedere, în funcție de filtrele fiecăruia, comparația aceasta poate merge în două direcții, cel puțin în România: 1. Ne subpoziționăm Am fost obișnuiți ca în copilărie să fim comparați cu ceilalți pentru a fi motivați să fim mai buni: "Daca el poate, tu de ce nu poți?" sau "Ce notă a luat colegul de bancă?&quo

Acest titlu poate părea o frază banală pe care o tot auzim și căreia nu îi acordăm prea mare importanță.  Dar WOW, fiecare dintre noi este UNIC. Această unicitate este extraordinară și este important să fie cunoscută, acceptată și integrata. Mai presus de orice, este esențial să fie utilizată ca element definitoriu al nostru și modalitate de a ne lăsa amprenta pe acolo pe unde trecem.  Fecare dintre noi are abilități psihice, emoționale și fizice diferite, rădăcini distincte, filtre proprii de proiectare a realității exterioare și un moment deosebit în care am ales să vină în această lume.  Tocmai de aceea, este absolut necesar să ne cunoaștem în profunzime, să ne ascultam, să ne conectam 100% la noi înșine și să ne descoperim menirea și scopul nostru suprem în această viață. Dar, mai important de atât este să facem toate acestea cu blândețe, cu înțelegere și compasiune față de noi înșine, fără a pune presiune și a forța lucrurile.  Este adevărat că nu ne-am născut pentru a trăi în con