IDEI SIMPLE

Îmi dau voie să mă simt împlinită! Chiar dacă nu conștientizăm, este posibil ca singure să ne blocăm starea de împlinire. Stiu că pare ilogic, dar există momente când este adevărat. De ce am face asta? Pentru a ne proteja. De teamă că dacă mă simt deja bine în viața mea, ce scop mai am în continuare, către ce mă indrept apoi? Așa că, este mai simplu pentru mintea noastră să amâne la nesfârșit împlinirea, fiindu-i teamă de autosuficiență și stagnare. De cele mai multe ori ne spunem: 🧩O să fiu bine când o sa câștig ✖️ suma pe lună 🧩Ma voi simți împlinită după ce mă mut la casă 🧩Totul se va rezolva în ✖️ moment și apoi voi avea mai mult timp Ceea ce facem de fapt prin acest mod de gandire este să ne amânăm voit mplinirea, pentru cândva în viitor. În plus, o condiționăm și de anumite evenimente. Este corect să ne dorim mai mult și să avem obiective, dar nu ne putem lega starea de împlinire interioară de ele. De ce? Pentru că este posibil să: ➡️ nu reușim să le realizăm fix

Au trecut fix 10 ani de la anul primei mele treziri, daca o pot numi asa. În 2013 s-au întâmplat multe.  La 24 de ani am citit prima carte care mi-a schimbat perceptia asupra lumii, cea de care amintesc frecvent - "Puterea Prezentului". A fost un an de schimbari majore, am avut puterea sa renunt la o relație de 8 ani, am slăbit, m-am reinventat practic. Și totul din suferință, frustrare si neîmplinire, deși atunci nu aveam inteligența emoțională și cunoașterea necesară să le numesc așa.  În acea vară mi-am luat diseratia (diploma de masterat) în audit financiar, cu 10. Mi-a plăcut mereu să fac lucrări bune, structurate corect și bine documentate. Nu am profesat niciodata pentru că între timp am descoprit care sunt adevăratele mele abilități și nu au neaparat de-a face cu cifrele și verificarile. În primăvara si vara acelui an am simțit cum e să fii liberă pentru prima dată. Am avut în premieră momente de fericire și acceptare pură, fără motiv, așa pur și simplu. Printre acest

Noi nu suntem doar pozitiv. Suntem o combinație de rău și bine, de frumos și urât, de pozitiv și negativ, de lumină și întuneric. Ce facem cu partea "rea"?  Chiar dacă suntem mereu îndemnați și obișnuiți să negăm părțile mai puțin plăcute din noi sau experiențele dureroase, nu înseamnă că ele nu există și că nu ne afectează.  Nu numai că există, dar cu cât le ignorăm mai mult, cu atât se vor amplifica pentru a fi băgate în seamă, mai ales dacă de teama suferinței le-am îngropat adânc în ființa noastră.  Ceea ce putem face în schimb, este să le acceptăm ca fiind parte din noi, cât de real și onest putem, fără a le respinge. Să rămânem într-o observare în care să ne întrebăm: ❓De ce ne doare încă?  ❓Ce mai am de rezolvat acolo?  ❓Ce trebuia să învăț despre mine și nu am fost pregătit să o facpână acum?  Răspunzând la aceste întrebări putem reuși să pătrundem în esența acestor aspecte care ne afectează și să văd cum pot reuși să le integrez și dacă pot sau nu singur.  Care s