Treceți la conținutul principal

Negativul există pentru a fi integrat, nu ignorat

Noi nu suntem doar pozitiv.

Suntem o combinație de rău și bine, de frumos și urât, de pozitiv și negativ, de lumină și întuneric.

Ce facem cu partea "rea"? 

Chiar dacă suntem mereu îndemnați și obișnuiți să negăm părțile mai puțin plăcute din noi sau experiențele dureroase, nu înseamnă că ele nu există și că nu ne afectează. 

Nu numai că există, dar cu cât le ignorăm mai mult, cu atât se vor amplifica pentru a fi băgate în seamă, mai ales dacă de teama suferinței le-am îngropat adânc în ființa noastră. 

Ceea ce putem face în schimb, este să le acceptăm ca fiind parte din noi, cât de real și onest putem, fără a le respinge. Să rămânem într-o observare în care să ne întrebăm:

❓De ce ne doare încă? 

❓Ce mai am de rezolvat acolo? 

❓Ce trebuia să învăț despre mine și nu am fost pregătit să o facpână acum? 

Răspunzând la aceste întrebări putem reuși să pătrundem în esența acestor aspecte care ne afectează și să văd cum pot reuși să le integrez și dacă pot sau nu singur. 

Care sunt semnalele? 

❌Dureri sau senzații în corp
❌Stări de rău din senin
❌Tristețe fără un motiv prezent
❌Anxietate fără a putea fi explicată

Trebuie să înțelegem că al nostru corp este mult mai inteligent decât credem noi și el nu minte dacă ne doare. În plus, nici sentimentul de tristețe nu apare degeaba și nici starea de anxietate sau cea de rău fizic. 

Toate acestea sunt semnale că este timpul să ne îndreptăm mai mult atenția către noi și să vedem ce este acolo și cum putem să integrăm și dacă putem singuri sau nu.

Este perfect în regulă să avem nevoie de alți oameni în procesul nostru de vindecare, indiferent la ce nivel este el - familie, prieteni, partener, medic specialist, psiholog, terapeut, etc.

Orice simțim că ne ajută și rezonează cu noi este în regulă. Important să acceptăm când nu ne e bine, să vorbim despre asta și să căutăm soluții, atât în rezervele noastre interne, cât și în exterior, când simțim că nu reușim singuri. 

Să învățăm să trăim cu părțile noastre mai puțin bune este singura cheie valabilă către o viață asumată și trăită în realism, nu neapărat în roz. 

Dacă așteptăm să dispară negativul de la sine și visăm că ne vom trezi într-o dimineață fericiți complet, așa ca prin magie, sunt mari șanse să asteptam degeaba la nesfârșit. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Turcia si "Cele 40 de legi ale iubirii"

Nimic nu este întâmplător si totul vine cand ești pregatit emoțional pentru a trăi o experiență sau alta.  Recent mi-am împlinit o dorința foarte mare, un vis pe care îl am de câțiva ani buni, pe care l-am tot amânat din diverse motive: "zborul" într-un balon cu aer cald. În jurul acestei dorințe am creat un plan care a condus la alegerea unui circuit în Turcia, care conținea excursii în cea mai frumoasă zona unde se pot vedea zeci de baloane zburând în același timp - Cappadocia.  Ceea ce nu am știut și nu am putut anticipa a fost efectul major pe care urma să-l aibă această întreagă expediție asupra  nivelului meu de conștiința, efect care era mult dincolo de plimbarea în aer cu balonul.  Anul trecut în primăvară am participat la un joc, un fel de ruleta de dăruit și primit cărți între persoane necunoscute, alese aleator. Am primit o carte, a stat ceva timp pe birou, după care a ajuns în bibliotecă, fără a fi citită. Anul acesta, cu aproximativ 1 săptămână înainte d...

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...