Treceți la conținutul principal

Oamenii se schimba?

O întrebare la care multa vreme m-am încăpățânat sa cred ca răspunsul este "Da", fiind convinsa ca având suportul potrivit de la cei din jur și circumstanțele favorabile este imposibil ca un om sa nu-și îndrepte comportamentul și sa nu renunțe la anumite acțiuni dăunătoare.

Au trecut anii și după păreri de specialitate citite sau auzite, am ajuns la concluzia ca indiferent de cât de calitativ este mediul înconjurător și de cât de mult ajutor și sustinere ți se oferă, singurul care poate decide asupra propriilor fapte ești tu însuți. 

Degeaba ți se oferta sanse și oportunități de a te corecta și de a încerca sa mergi pe calea cea buna, degeaba petreci ore întregi la terapie sau la cursuri despre o viata împlinită dacă nu ești capabil sa preiei controlul și sa te oprești din acțiunile nocive.

Am văzut cazuri de oameni care au avut parte de evolutii incredibile și schimbări radicale, dar și oameni care continua sa trăiască în aceeași suferință interminabila pe care și-o provoacă zilnic. 

Ce anume ii deosebește pe unii de ceilalți?  

  • Forța de a spune "Nu" atunci când trebuie, de a se refuza pe ei înșiși atunci când gândurile ii îndeamnă din obișnuință către aceleași comportamente. 
  • Capacitatea de a-și recunoaște slăbiciunile și de a le controla
  • Puterea de a se accepta asa cum sunt
  • Opțiunea pentru lumina din ei în detrimentul intunericului
  • Dorința de a fi bine și de a da mai departe din esenta lor divina

Indiferent de aria vieții la care ne referim, schimbările în bine vin doar din interior către exterior, niciodată invers. Conștientizarile urmate de acțiuni sunt cheia și da nu este simplu. Schimbarea reprezinta un act complicat și este o munca continua, dar este singura cale către împlinire, către a realiza ceva care contează în viata, către a ne îndeplini misiunea pentru care am venit în aceasta lume și către a evolua. 

Singura persoana pe care o putem schimba prin eforturile noastre suntem noi înșine și ar fi bine sa înțelegem asta fără a fi nevoie sa parcurgem un drum lung și anevoios în încercarea inutila de a schimba pe altcineva. 

Oamenii se schimba, dar este un proces. Trebuie să-și dorească și sa lucreze zilnic la aceasta îmbunătățire a lor. 

Daca nu vor sa se schimbe sau nu sunt suficient de puternici pentru a o face, vor găsi la nesfârșit scuze exterioare pentru neputință lor de a-și învinge propriii demoni interiori. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Turcia si "Cele 40 de legi ale iubirii"

Nimic nu este întâmplător si totul vine cand ești pregatit emoțional pentru a trăi o experiență sau alta.  Recent mi-am împlinit o dorința foarte mare, un vis pe care îl am de câțiva ani buni, pe care l-am tot amânat din diverse motive: "zborul" într-un balon cu aer cald. În jurul acestei dorințe am creat un plan care a condus la alegerea unui circuit în Turcia, care conținea excursii în cea mai frumoasă zona unde se pot vedea zeci de baloane zburând în același timp - Cappadocia.  Ceea ce nu am știut și nu am putut anticipa a fost efectul major pe care urma să-l aibă această întreagă expediție asupra  nivelului meu de conștiința, efect care era mult dincolo de plimbarea în aer cu balonul.  Anul trecut în primăvară am participat la un joc, un fel de ruleta de dăruit și primit cărți între persoane necunoscute, alese aleator. Am primit o carte, a stat ceva timp pe birou, după care a ajuns în bibliotecă, fără a fi citită. Anul acesta, cu aproximativ 1 săptămână înainte d...

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...