Treceți la conținutul principal

Înainte de obiective...

Înainte de setarea de obiective pentru anul viitor, sa învățăm să acceptăm ceea ce suntem, să ne acceptăm prezentul și să ne oferim câteva momente de conștientizare.

Recunoștința înainte de toate

Să ne bucurăm de ce avem, să ne amintim de momentele prin care am trecut, indiferent în ce stadiu al vieții suntem în prezent. 

Un exercițiu util este să facem un pas în spate și să privim întreaga noastră evoluție. Nu doar ultimele luni, nu doar ultimul an, ci trendul general, de unde am plecat si unde suntem astăzi. Sincer, obiectiv și real, fără să exagerăm sau să ne subestimăm. 

De ce? Pentru a căpăta o nouă înțelegere a întâmplărilor, pentru a oferi valoarea binemeritată fiecărei provocări peste care am trecut, pentru a ne lua avânt pentru ceea ce urmează. 


Liniște, realism, dar și magie

Dacă acceptăm ceea a fost si facem pace cu noi, ne iertăm și ne iubim, suntem gata să ne creăm un viitor potrivit pentru noi. Nu ideal, nu perfect, nu din filme sau din cărți, ci doar unul în care să ne urmăm calea noastră unică, scopurile pentru care am venit pe lume.

Obiectivele si dorințele sunt bune, ne dau direcție și ne ajută să creștem. Dar, este important să fim realiști, să o luăm treptat, să nu sărim etape și să fim conștienți de la ce plecăm, înainte de a le fixa. 

Mai mult decât atât, starea din care ne propunem să ne atingem țelurile are un rol esențial. Din liniște sufletească și împăcare se va naște mereu o energie benefică, mai degrabă decât din ambiție și încăpățânare. 

Ar mai fi un lucru de menționat, din punctul meu de vedere. Să fim flexibili cu noi si cu ce ne propunem să realizăm, să permitem și neprevăzutului să existe, să fim deschiși la ce ne spune intuiția. Acest lucru se traduce prin învățare continuă și capacitatea de a ne schimba direcția când este nevoie. 


Așadar, să fim recunoscători mai întâi pentru ce suntem și ce avem. Apoi, să lăsăm loc și pentru un pic de magie, pentru credință, pentru lucrarea divină și să ne dăm voie din când în când să ne lăsăm ghidați către cărarea noastră. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce este important sa ma cunosc?

Cum îmi poate spune cineva ca am nevoie sa ma cunosc? A dică eu nu ma cunosc? Normal ca ma cunosc, am atatia ani de viata, am anumite realizări, am experiente prin care am trecut.  Cam asta este ceea ce ne spune partea de ego din noi când auzim în jur sintagme legate de cunoașterea de sine. Ceea ce nu realizam însă, este ca acest lucru denota o identificare a noastra profunda și aproape totala cu ego-ul, uitând practic de adevărată noastră esenta, de scopul pentru care am fost creați, de împlinirea misiunii pentru care am venit în lume. Ne pierdem în gânduri, ne concentram pe ceea ce mintea ne spune ca e adevărat și transformam totul în emoții fals construite doar de mental, uitând sa ne raportam la ce simțim. Ce urmează? Emoțiile nasc acțiuni, mai mult sau mai puțin productive, iar în final toate conduc la rezultate, mai mult sau mai puțin favorabile sau placul nostru. Și apoi o luam de la capăt. Și ce este greșit în asta o sa va întrebați, nu asa face toată lumea, sau cel puț...

Alegeri sau soarta?

Fie ca ne acceptam sau nu, suntem rezultatul propriilor alegeri. Cu toate astea, în ciuda evoluției miraculoase a tehnologiei, majoritatea ne conformam încă sa ne ascundem în spatele unor sintagme învechite cum sunt "Asta e soarta mea" sau   "Asa mi-a fost sortit în viata". Astfel, scăpăm de orice responsabilitate și oferim puterea asupra propriei vieți unei forte exterioare, fără a avea vreo baza reala. Este adevărat ca toți avem unul sau mai multe scopuri și roluri de îndeplinit și ca nu ne-am născut întâmplător, însă de aici și pana la a da vina pe circumstanțe pentru ca am ajuns sa fim nefericiți este o cale lunga și plina de neadevaruri și fabulație. Am face orice sa scăpăm de asumare și sa ne găsim constant motive pentru a ne plânge. Din păcate, în traducere libera, doar ne autosabotam și ne conducem pe un drum sigur către neîmplinire și frustrări. Nu suntem perfecți, cu toții suntem o combinație de bun și rău, de frumos și urat și este cazul sa acceptam aspec...

Iertare sau acceptare?

Mult timp am crezut că iertarea este ceva măreț și că trebuie să fii un om cu suflet mare ca să ai această capacitate. Pe la 11 ani chiar am avut de făcut o compunere cu titlul "Puterea de a ierta". Atât de mult m-a fascinat subiectul în perioada aceea, încât am compus și o poezie cu același titlu. Îmi amintesc doar prima strofă: Puterea de-a ierta este un lucru sfant Ce-l are orice om pe acest pamant,  Puterea de-a ierta o are fiecare,  Iar cel ce-o foloseste are un suflet mare.  În strânsă legătură cu forma mea de credință în divinitate și cu modul în care iertarea păcatelor este pusă în lumină de catre religie, am fost convinsă, până acum câțiva ani, că e greu să ierți anumite aspecte. Mai mult chiar, mergeam pe o idee cum că sunt anumite lucruri atât de grave încât nu se pot ierta, decât de către Dumnezeu. Din fericire, am descoperit între timp termenul de acceptare și sunt mult mai împăcată cu această definiție pentru a putea depăși anumite etape în care m-am simțit ...