IDEI SIMPLE

Vineri, final de luna, final de semestru Astăzi s-a scurs oficial jumătate din anul 2023 și ne întrebăm cum a fost și cât am realizat din ce ne-am propus. Este benefic să facem o astfel de listă, o situație, măcar la nivel mental cu ce am reușit să finalizăm, cu ce mai avem de făcut, dar și cu acele aspecte care nu au mers atât de bine pe cât ne-am propus. Important este să fim realiști, nici prea exigenți cu noi, dar nici prea îngăduitori și să recunoaștem sincer dacă puteam sau nu mai mult, cu resursele avute. Este benefică o astfel de conștientizare, făcută într-o stare de liniște, neutră cumva și cu multa obiectivitate, atât cât suntem capabili. Focus pe starea interioară Nimeni altcineva, în afară de noi înșine, nu ne știm cu adevărat reușitele si eșecurile și cât cântăresc acestea în interiorul nostru. Este posibil ca din afară să avem viața perfectă, iar noi să ne simțim neîmpliniți și secați de energie. Aparențele pot înșela. Libertatea vine totuși din liberul arbitru pe care f

Cele mai multe conflicte interioare se creează datorită bătăliilor dintre acestea 3: 📌Cum sunt  📌Cum cred că sunt 📌Cum vreau să fiu 📌Cum sunt = modul în care sunt eu în mod natural, cu filtrele mele personale și tot ceea ce am acumulat si preluat din experiențele avute până în acest moment al vieții mele.  📌Cum cred ca sunt = ce impresie am eu despre mine, ce valoare îmi ofer singur, unde mă poziționez, ce imagine vreau să arăt societății.  📌Cum vreau să fiu = cum aș vrea să devin, cum mi-aș dori să fiu și care ar fi modul în care aș vrea să fiu perceput.  😒Când aceste 3 aspecte sunt în conflict, apare starea de agitație și nemulțumire de sine și fiecare are o modalitate diferită de a o afișa și exprima în exterior. ⁉️Soluții? ✅Da, există. Nu sunt rapide sau magice, dar au efect pe termen lung, dacă sunt înțelese corect.  💁‍♀️Eu am identificat următoarele 3 etape, detaliate mai jos.  1. Să încep să mă cunosc, pentru a echilibra "cum sunt" și "cum cred ca sunt&quo

Îmi dau voie să mă simt împlinită! Chiar dacă nu conștientizăm, este posibil ca singure să ne blocăm starea de împlinire. Stiu că pare ilogic, dar există momente când este adevărat. De ce am face asta? Pentru a ne proteja. De teamă că dacă mă simt deja bine în viața mea, ce scop mai am în continuare, către ce mă indrept apoi? Așa că, este mai simplu pentru mintea noastră să amâne la nesfârșit împlinirea, fiindu-i teamă de autosuficiență și stagnare. De cele mai multe ori ne spunem: 🧩O să fiu bine când o sa câștig ✖️ suma pe lună 🧩Ma voi simți împlinită după ce mă mut la casă 🧩Totul se va rezolva în ✖️ moment și apoi voi avea mai mult timp Ceea ce facem de fapt prin acest mod de gandire este să ne amânăm voit mplinirea, pentru cândva în viitor. În plus, o condiționăm și de anumite evenimente. Este corect să ne dorim mai mult și să avem obiective, dar nu ne putem lega starea de împlinire interioară de ele. De ce? Pentru că este posibil să: ➡️ nu reușim să le realizăm fix

Au trecut fix 10 ani de la anul primei mele treziri, daca o pot numi asa. În 2013 s-au întâmplat multe.  La 24 de ani am citit prima carte care mi-a schimbat perceptia asupra lumii, cea de care amintesc frecvent - "Puterea Prezentului". A fost un an de schimbari majore, am avut puterea sa renunt la o relație de 8 ani, am slăbit, m-am reinventat practic. Și totul din suferință, frustrare si neîmplinire, deși atunci nu aveam inteligența emoțională și cunoașterea necesară să le numesc așa.  În acea vară mi-am luat diseratia (diploma de masterat) în audit financiar, cu 10. Mi-a plăcut mereu să fac lucrări bune, structurate corect și bine documentate. Nu am profesat niciodata pentru că între timp am descoprit care sunt adevăratele mele abilități și nu au neaparat de-a face cu cifrele și verificarile. În primăvara si vara acelui an am simțit cum e să fii liberă pentru prima dată. Am avut în premieră momente de fericire și acceptare pură, fără motiv, așa pur și simplu. Printre acest

Noi nu suntem doar pozitiv. Suntem o combinație de rău și bine, de frumos și urât, de pozitiv și negativ, de lumină și întuneric. Ce facem cu partea "rea"?  Chiar dacă suntem mereu îndemnați și obișnuiți să negăm părțile mai puțin plăcute din noi sau experiențele dureroase, nu înseamnă că ele nu există și că nu ne afectează.  Nu numai că există, dar cu cât le ignorăm mai mult, cu atât se vor amplifica pentru a fi băgate în seamă, mai ales dacă de teama suferinței le-am îngropat adânc în ființa noastră.  Ceea ce putem face în schimb, este să le acceptăm ca fiind parte din noi, cât de real și onest putem, fără a le respinge. Să rămânem într-o observare în care să ne întrebăm: ❓De ce ne doare încă?  ❓Ce mai am de rezolvat acolo?  ❓Ce trebuia să învăț despre mine și nu am fost pregătit să o facpână acum?  Răspunzând la aceste întrebări putem reuși să pătrundem în esența acestor aspecte care ne afectează și să văd cum pot reuși să le integrez și dacă pot sau nu singur.  Care s

Mult timp am crezut că iertarea este ceva măreț și că trebuie să fii un om cu suflet mare ca să ai această capacitate. Pe la 11 ani chiar am avut de făcut o compunere cu titlul "Puterea de a ierta". Atât de mult m-a fascinat subiectul în perioada aceea, încât am compus și o poezie cu același titlu. Îmi amintesc doar prima strofă: Puterea de-a ierta este un lucru sfant Ce-l are orice om pe acest pamant,  Puterea de-a ierta o are fiecare,  Iar cel ce-o foloseste are un suflet mare.  În strânsă legătură cu forma mea de credință în divinitate și cu modul în care iertarea păcatelor este pusă în lumină de catre religie, am fost convinsă, până acum câțiva ani, că e greu să ierți anumite aspecte. Mai mult chiar, mergeam pe o idee cum că sunt anumite lucruri atât de grave încât nu se pot ierta, decât de către Dumnezeu. Din fericire, am descoperit între timp termenul de acceptare și sunt mult mai împăcată cu această definiție pentru a putea depăși anumite etape în care m-am simțit nedr

Nu știu cum o sa fie de acum înainte, dar sunt sigură că voi merge în direcția mea unică, potrivită și destinată doar pentru mine. Sunt împăcată, de la an la an, sunt tot mai împăcată cu mine, cu rădăcinile mele, cu cine sunt eu, cu familia în care am ales să vin pe lume și cu provocările prin care am trecut și trec. Îi onorez pe părinții mei pentru că mi-au dat cel mai de preț dar, cel al vieții. Le sunt veșnic recunoscătoare pentru că sunt convinsă că au făcut tot ce au știut și putut pentru a-mi fi bine, fiecare în felul său. Și nu le-a fost ușor. Și fac în continuare. În plus, le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături necondiționat încă din copilarie, celor care, fără nicio obligație, au ajutat la formarea și educația mea - bunici, unchi, mătuși. Știu că nu a fost ușor. Toți cei din spate au contribuit la ceea ce sunt astăzi, iar datoria mea este să duc mai departe iubirea, dăruirea, hărnicia, determinarea, inteligența, corectitudinea, altruismul, creativitatea, dorința de