IDEI SIMPLE

Vineri, final de luna, final de semestru Astăzi s-a scurs oficial jumătate din anul 2023 și ne întrebăm cum a fost și cât am realizat din ce ne-am propus. Este benefic să facem o astfel de listă, o situație, măcar la nivel mental cu ce am reușit să finalizăm, cu ce mai avem de făcut, dar și cu acele aspecte care nu au mers atât de bine pe cât ne-am propus. Important este să fim realiști, nici prea exigenți cu noi, dar nici prea îngăduitori și să recunoaștem sincer dacă puteam sau nu mai mult, cu resursele avute. Este benefică o astfel de conștientizare, făcută într-o stare de liniște, neutră cumva și cu multa obiectivitate, atât cât suntem capabili. Focus pe starea interioară Nimeni altcineva, în afară de noi înșine, nu ne știm cu adevărat reușitele si eșecurile și cât cântăresc acestea în interiorul nostru. Este posibil ca din afară să avem viața perfectă, iar noi să ne simțim neîmpliniți și secați de energie. Aparențele pot înșela. Libertatea vine totuși din liberul arbitru pe care f...

Cele mai multe conflicte interioare se creează datorită bătăliilor dintre acestea 3: 📌Cum sunt  📌Cum cred că sunt 📌Cum vreau să fiu 📌Cum sunt = modul în care sunt eu în mod natural, cu filtrele mele personale și tot ceea ce am acumulat si preluat din experiențele avute până în acest moment al vieții mele.  📌Cum cred ca sunt = ce impresie am eu despre mine, ce valoare îmi ofer singur, unde mă poziționez, ce imagine vreau să arăt societății.  📌Cum vreau să fiu = cum aș vrea să devin, cum mi-aș dori să fiu și care ar fi modul în care aș vrea să fiu perceput.  😒Când aceste 3 aspecte sunt în conflict, apare starea de agitație și nemulțumire de sine și fiecare are o modalitate diferită de a o afișa și exprima în exterior. ⁉️Soluții? ✅Da, există. Nu sunt rapide sau magice, dar au efect pe termen lung, dacă sunt înțelese corect.  💁‍♀️Eu am identificat următoarele 3 etape, detaliate mai jos.  1. Să încep să mă cunosc, pentru a echilibra "cum sunt" și "cum cr...

Îmi dau voie să mă simt împlinită! Chiar dacă nu conștientizăm, este posibil ca singure să ne blocăm starea de împlinire. Stiu că pare ilogic, dar există momente când este adevărat. De ce am face asta? Pentru a ne proteja. De teamă că dacă mă simt deja bine în viața mea, ce scop mai am în continuare, către ce mă indrept apoi? Așa că, este mai simplu pentru mintea noastră să amâne la nesfârșit împlinirea, fiindu-i teamă de autosuficiență și stagnare. De cele mai multe ori ne spunem: 🧩O să fiu bine când o sa câștig ✖️ suma pe lună 🧩Ma voi simți împlinită după ce mă mut la casă 🧩Totul se va rezolva în ✖️ moment și apoi voi avea mai mult timp Ceea ce facem de fapt prin acest mod de gandire este să ne amânăm voit mplinirea, pentru cândva în viitor. În plus, o condiționăm și de anumite evenimente. Este corect să ne dorim mai mult și să avem obiective, dar nu ne putem lega starea de împlinire interioară de ele. De ce? Pentru că este posibil să: ➡️ nu reușim să le realizăm fix...

Au trecut fix 10 ani de la anul primei mele treziri, daca o pot numi asa. În 2013 s-au întâmplat multe.  La 24 de ani am citit prima carte care mi-a schimbat perceptia asupra lumii, cea de care amintesc frecvent - "Puterea Prezentului". A fost un an de schimbari majore, am avut puterea sa renunt la o relație de 8 ani, am slăbit, m-am reinventat practic. Și totul din suferință, frustrare si neîmplinire, deși atunci nu aveam inteligența emoțională și cunoașterea necesară să le numesc așa.  În acea vară mi-am luat diseratia (diploma de masterat) în audit financiar, cu 10. Mi-a plăcut mereu să fac lucrări bune, structurate corect și bine documentate. Nu am profesat niciodata pentru că între timp am descoprit care sunt adevăratele mele abilități și nu au neaparat de-a face cu cifrele și verificarile. În primăvara si vara acelui an am simțit cum e să fii liberă pentru prima dată. Am avut în premieră momente de fericire și acceptare pură, fără motiv, așa pur și simplu. Printre acest...

Noi nu suntem doar pozitiv. Suntem o combinație de rău și bine, de frumos și urât, de pozitiv și negativ, de lumină și întuneric. Ce facem cu partea "rea"?  Chiar dacă suntem mereu îndemnați și obișnuiți să negăm părțile mai puțin plăcute din noi sau experiențele dureroase, nu înseamnă că ele nu există și că nu ne afectează.  Nu numai că există, dar cu cât le ignorăm mai mult, cu atât se vor amplifica pentru a fi băgate în seamă, mai ales dacă de teama suferinței le-am îngropat adânc în ființa noastră.  Ceea ce putem face în schimb, este să le acceptăm ca fiind parte din noi, cât de real și onest putem, fără a le respinge. Să rămânem într-o observare în care să ne întrebăm: ❓De ce ne doare încă?  ❓Ce mai am de rezolvat acolo?  ❓Ce trebuia să învăț despre mine și nu am fost pregătit să o facpână acum?  Răspunzând la aceste întrebări putem reuși să pătrundem în esența acestor aspecte care ne afectează și să văd cum pot reuși să le integrez și dacă pot sau...

Mult timp am crezut că iertarea este ceva măreț și că trebuie să fii un om cu suflet mare ca să ai această capacitate. Pe la 11 ani chiar am avut de făcut o compunere cu titlul "Puterea de a ierta". Atât de mult m-a fascinat subiectul în perioada aceea, încât am compus și o poezie cu același titlu. Îmi amintesc doar prima strofă: Puterea de-a ierta este un lucru sfant Ce-l are orice om pe acest pamant,  Puterea de-a ierta o are fiecare,  Iar cel ce-o foloseste are un suflet mare.  În strânsă legătură cu forma mea de credință în divinitate și cu modul în care iertarea păcatelor este pusă în lumină de catre religie, am fost convinsă, până acum câțiva ani, că e greu să ierți anumite aspecte. Mai mult chiar, mergeam pe o idee cum că sunt anumite lucruri atât de grave încât nu se pot ierta, decât de către Dumnezeu. Din fericire, am descoperit între timp termenul de acceptare și sunt mult mai împăcată cu această definiție pentru a putea depăși anumite etape în care m-am simțit ...

Nu știu cum o sa fie de acum înainte, dar sunt sigură că voi merge în direcția mea unică, potrivită și destinată doar pentru mine. Sunt împăcată, de la an la an, sunt tot mai împăcată cu mine, cu rădăcinile mele, cu cine sunt eu, cu familia în care am ales să vin pe lume și cu provocările prin care am trecut și trec. Îi onorez pe părinții mei pentru că mi-au dat cel mai de preț dar, cel al vieții. Le sunt veșnic recunoscătoare pentru că sunt convinsă că au făcut tot ce au știut și putut pentru a-mi fi bine, fiecare în felul său. Și nu le-a fost ușor. Și fac în continuare. În plus, le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături necondiționat încă din copilarie, celor care, fără nicio obligație, au ajutat la formarea și educația mea - bunici, unchi, mătuși. Știu că nu a fost ușor. Toți cei din spate au contribuit la ceea ce sunt astăzi, iar datoria mea este să duc mai departe iubirea, dăruirea, hărnicia, determinarea, inteligența, corectitudinea, altruismul, creativitatea, dorința de...

Mi-au trebuit 34 de ani ca să învăț să stau.  Da, poate suna amuzant, dar este cât se poate de real. Gandul ăsta mi-a răsărit așa pur și simplu în minte în timp ce mă plimbam singură într-o seara de miercuri. Am zâmbit și am mers mai departe, dar cred că este important să scriu despre asta.  Nu este vorba despre statul degeaba, despre lenevire sau lipsa de idei. Nu mă caracterizează, ba dimpotrivă, eu sunt pe "sistemul turbo" mai degrabă, mereu în acțiune și cu multe planuri scrise.  Este vorba despre aprecierea momentelor de liniște, de relaxare, de trăire conștientă.  Obișnuită mereu să am ceva de făcut, să-mi inventez taskuri dacă nu am unele, să fiu pe fugă și să ma agit, să fiu cât se poate de rapidă și proactivă, nu înțelegeam cum unii oameni reușesc să fie atât de calmi și totuși să aibă succes. Ei bine, în ultimii ani, nu știu exact câți la număr, vreo 2-3 probabil, am învățat treptat că și pauzele au rostul lor.  Mai mult decât atât, am realizat că o or...

Fie că îl putem denumi sau nu, fiecare dintre noi are în interior acea esență unică, acel ceva special care se reflectă în exterior în fiecare gest, zâmbet sau îmbrățișare.  ✨Sunt oameni care atunci când pășesc într-o încăpere o luminează pur și simplu. ✨Sunt oameni pe care tinzi să îi urmezi chiar dacă nu ai argumente logice. ✨Sunt oameni veniți cu misiuni speciale în această lume. De fapt, acești oameni suntem noi toți. Deși pare greu de crezut și putem spune că pe unii soarta îi favorizează, fiecare dintre noi are un scop aici, mai presus de înțelegerea noastră pământească. Doar că, ne pierdem dorindu-ne prea mult să mergem pe cărări care nu sunt ale noastre. ❓Ce este în spatele fiecărei acțiuni pe care alegem să o întreprindem? ❓Ce rămâne în urma faptelor noastre? ❓Cum definim "acel ceva special" unic, doar al nostru, care ne însoțește constant de la mers, scris, vorbit și până la însuși modul în care ne îndeplinim sarcinile zilnice? Eu îi spun energie unică sau manifesta...

Teoretic, există un răspuns corect la această întrebare: nu este în regulă să ne comparăm cu ceilalți, ci doar cu noi, cei din trecut.  Adică să mă focusez pe evoluția mea, fără a mă raporta mereu la cei din jur. Are sens să fie așa, mai ales prin perspectiva faptului că fiecare dintre noi este unic și îți construiește propria cale în viață.  Întrebarea este: câți dintre noi reușim să facem acest lucru la modul real?  Când vine vorba de comparație, depinde foarte tare de obiceiuri create și de mentalitatea pe care ne-am format-o pe parcursul vieții noastre de până acum. Și aici intervine mediul în care am fost crescuți și tot ce am experimentat.  Din puncul meu de vedere, în funcție de filtrele fiecăruia, comparația aceasta poate merge în două direcții, cel puțin în România: 1. Ne subpoziționăm Am fost obișnuiți ca în copilărie să fim comparați cu ceilalți pentru a fi motivați să fim mai buni: "Daca el poate, tu de ce nu poți?" sau "Ce notă a luat colegul de bancă?...

Acest titlu poate părea o frază banală pe care o tot auzim și căreia nu îi acordăm prea mare importanță.  Dar WOW, fiecare dintre noi este UNIC. Această unicitate este extraordinară și este important să fie cunoscută, acceptată și integrata. Mai presus de orice, este esențial să fie utilizată ca element definitoriu al nostru și modalitate de a ne lăsa amprenta pe acolo pe unde trecem.  Fecare dintre noi are abilități psihice, emoționale și fizice diferite, rădăcini distincte, filtre proprii de proiectare a realității exterioare și un moment deosebit în care am ales să vină în această lume.  Tocmai de aceea, este absolut necesar să ne cunoaștem în profunzime, să ne ascultam, să ne conectam 100% la noi înșine și să ne descoperim menirea și scopul nostru suprem în această viață. Dar, mai important de atât este să facem toate acestea cu blândețe, cu înțelegere și compasiune față de noi înșine, fără a pune presiune și a forța lucrurile.  Este adevărat că nu ne-am născut p...

Cred că în prezent mulți dintre noi se simt copleșiți. Și eu mă număr printre ei uneori, recunosc. Suntem ocupați Petrecem atât de mult timp în mintea noastră mereu ocupată cu a planifica, rezolva și nu în ultimul rând cu a inventa probleme, încât chiar ne considerăm super ocupați și cu multe sarcini în așteptare. Dacă ne întreabă cineva ce facem, mereu răspundem:"treabă multă". Fie că este vorba de locul de muncă sau de alte proiecte personale, senzația noastră generală este că suntem pe fugă, în întârziere, că nu facem suficient, că nu ne ajunge timpul și că avem multe în așteptare. Oare chiar așa este? Din propria experiență vă spun sincer că nu. Nimic nu este atât de urgent și nimeni, cu excepția noastră, nu ne încarcă cu sarcini continue și interminabile de dimineață până seara și de multe ori chiar și în vise în timpul nopții. Realitatea este că noi singuri ne atragem astfel de joburi sau de situații de rezolvat non-stop si avem impresia ca "trebuie" să facem ...

Ce să alegem? Cum ne găsim răspunsurile și direcțiile potrivite nouă? Se spune că noi de fapt luăm decizii doar ghidați de emoțional, de cele mai multe ori în mod inconștient, iar apoi ne folosim de rațional pentru a le justifica. Probabil că așa este, pentru că nu știm altfel. Dar eu cred că putem mai bine de atât.🙂 Din punctul meu de vedere, nu trebuie să alegem între a ne asculta mintea logică și a ne urma intuiția. Eu consider că cel mai potrivit este să găsim echilibrul între cele două.  De ce? Pentru că ambele coexistă în ființa noastră, sunt părți ale aceluiași întreg, nu avem cum să trăim separat complet de una dintre ele. Și cel mai important este că ambele ne vor binele.  Mintea și funcțiile ei Rolul minții este de a ne oferi argumente logice, este cu noi mereu, lucrează fără oprire și vrea să-și îndeplinească cât mai eficient funcțiile, ținându-ne mereu in alertă.  Din dorința de a ne proteja, ea vine și ne aduce mereu vocea critică, ne amintește cum a fost în...

Știi acel sentiment când finalizezi ce îți propui? Nu ma refer la un proiect mare, ci pur și simplu la sarcinile zilnice pe care le ai pe lista "De făcut". Te simți mulțumit Fie ca sunt legate de locul de muncă, de activitățile ce țin de pasiunile tale sau de viața personală, ai o satisfacție de sine aparte atunci când reușești să te ții de cuvânt față de tine însuți. Pentru că până la urmă, tu ești cel care își face liste și le trece fie în agenda, fie în calendar, fie în note pe telefon, fie pur și simplu în minte. Chiar dacă nu există premii sau aplauze, chiar dacă nu primești laude din partea celorlalți si chiar dacă "nu îți face nimeni statuie" - cum este o vorbă deja cunoscută, pentru tine este suficient să știi că ți-ai îndeplinit toate sarcinile cu succes și cât ai putut de bine.  Asta consider că este cea mai mare mulțumire, când realizezi tot ce îți propui, chiar dacă la nivel micro. De ce este important?  pentru că te simți împăcat cu tine însuți pentru c...

Adică să oprești judecata din mintea ta, inclusiv autocritica. Da, judecăm aproape continuu. Cel mai des pe noi, apoi evenimente, oameni, situații, comportamente și parcă nu ne putem opri. De ce este dăunător?  Pentru că:     1. Ne creăm o stare de disconfort singuri, nu ai cum să te simți ok când vocea critică din capul tău preia conducerea. Te încearcă frustrarea, agitația și chiar o falsă superioritate uneori.      2.Irosim timp prețios fără a avea vreun rezultat - doar vorbim și ne consumăm energia fie învinovățindu-ne pentru ce am greșit, fie imaginându-ne ce viteji am fi fost noi în locul celorlalți în diverse situații. Dar, în fapt, nu facem nimic productiv.      3. Nu învățăm nimic nou, fiind la polul opus al acceptării, singura stare din care avem posibilitatea de a evolua. Rămânem în aceeași stare în care la putere este Ego-ul, și clar nu reușim decât să stăm pe loc.  Așa că, nu e ceva așa de neimaginat, nu trebuie să salvezi p...

Înainte de setarea de obiective pentru anul viitor, sa învățăm să acceptăm ceea ce suntem, să ne acceptăm prezentul și să ne oferim câteva momente de conștientizare. Recunoștința înainte de toate Să ne bucurăm de ce avem, să ne amintim de momentele prin care am trecut, indiferent în ce stadiu al vieții suntem în prezent.  Un exercițiu util este să facem un pas în spate și să privim întreaga noastră evoluție. Nu doar ultimele luni, nu doar ultimul an, ci trendul general, de unde am plecat si unde suntem astăzi. Sincer, obiectiv și real, fără să exagerăm sau să ne subestimăm.  De ce? Pentru a căpăta o nouă înțelegere a întâmplărilor, pentru a oferi valoarea binemeritată fiecărei provocări peste care am trecut, pentru a ne lua avânt pentru ceea ce urmează.  Liniște, realism, dar și magie Dacă acceptăm ceea a fost si facem pace cu noi, ne iertăm și ne iubim, suntem gata să ne creăm un viitor potrivit pentru noi. Nu ideal, nu perfect, nu din filme sau din cărți, ci doar unul î...

D e Crăciun nu e chiar așa perfect cum pare în pozele de pe Facebook și nici nu trebuie să fie. D e ce? Pentru că nu Sărbătorile sunt fericite, ci stă în puterea noastră să ni le construim așa.  Să alegem să fim reali Așa cum fiecare dintre noi este unic, așa și percepția despre ce înseamnă un Crăciun împlinit este diferită de la persoană la persoană.  Da, sunt elementele comune și foarte prezente pe social media precum brad - cât mai în trend, șemineul fals, ședința foto profesională cu un cadru de poveste, vizitele la târgurile de Crăciun.  Dincolo de toate acestea, toți avem propriile tradiții și obiceiuri care ne plac și ne aduc aminte de copilărie și pe care dorim să le retrăim în această perioadă pentru a ne simți din nou puri și plini de emoție precum în anii când credeam cu toată ființa în Moș Crăciun.  Suntem liberi să alegem cum sărbătorim și ce poze postăm, dar nu ar fi mai frumos să fie totul real și din suflet? Cum ar fi să nu ne dorim să epatăm și să ar...

Lumea început din iubire și toți ne dorim în esență iubire. Toți o căutăm și avem nevoie să o simțim de la ceilalți și mai ales în sufletele noastre. În spatele oricărei tristeți, a oricărui comportament negativ, a oricărui gând mai puțin plăcut, a oricărei stări de anxietate se află de fapt o lipsă mai mică sau mai mare de iubire. Poate fi din prezent sau dintr-un trecut pe care nu ni-l amintim în mod conștient sau voit.  Așa că, cu orice te-ai confrunta, întreabă-te mai întâi dacă îți oferi și dacă primești suficientă iubire, câtă ai nevoie. Orice ai vedea în jur, fii blând înainte să judeci. Cei care exprimă furie și sunt agitați au cea mai mare nevoie să fie iubiți, atât. Cauza oricărei adicții, a oricărui viciu, a oricărei vorbe rele, a oricărei frustrări sau stări depresive nu este alta decât lipsa iubirii, așa că să fim blânzi cu noi și cu aproapele nostru (adică toți oamenii, așa cum a zis Iisus). Simplu dar complicat, iubirea este tot timpul acolo, în esența noastră profun...

E vară, e timpul doar pentru relaxare. Oare așa să fie? Da, într-adevăr vara este cel mai potrivit anotimp pentru a merge la mare și a ne bucura de plajă și soare sau pentru a ne relaxa în aerul curat al muntelui.  Dar eu consider că ar trebui să ținem cont și de ce se va întâmpla cand se termină vacanța și starea de beatitudine și ne întoarcem la "viața reală". De cele mai multe ori nu ne place ce gasim când suntem înapoi "acasă", apărând chiar si un fel de depresie "post-concediu".  De ce se întâmplă așa? Pentru că în loc să mergem către cauza oboselii psihice pe care o resimțim, noi mergem să tratăm doar efectul, iar acest "tratament" administrat sub forma de concedii de 1-2 săptămâni are efect doar pe o perioadă scurtă.  De ce? Pentru că de cele mai multe ori problemele noastre interioare nu se rezolvă nici cu o lună de vacanță în x insule, deoarece de noi înșine nu putem fugi, oricât de departe am pleca fizic.  Da, este benefic să iei pauze,...

🚧Blocajele cu care ne confruntăm apar pentru că există la nivel inconștient programe pe care fie încă nu le-am rezolvat, evitându-le, fie nu le-am conștientizat până acum. Toate credințele noastre interne ne-au fost de folos în anumite momente din trecut, acesta fiind în fapt rolul lor. Doar că, în prezent este foarte posibil să nu mai avem nevoie de ele și să ne afecteze în mod negativ, manifestându-se sub forma blocajelor.  ❓Vi s-a întâmplat vreodată să spuneți, " Nu pot să fac asta, nu ma simt în stare", fără a a avea un motiv logic în spate? De ce? Pentru că ceva din momentul respectiv trezește o amintire, ne apasă un buton din trecut care încă ne doare, iar noi facem orice pentru a evita durerea, nu?  Alte tipuri de blocaje care pot apărea se manifestă sub formă de evenimente exterioare neașteptate, care simțim că ne afectează atât de tare încât nu mai există soluții, având chiar senzația de încremenire la nivel fizic.  După ce depășim momentul critic, dacă privim î...